Viaţa în culori.

Archive for noiembrie, 2012

HANUL LUI VASILE scăldat în culorile toamnei

Am pornit la drum lung ca mai apoi să constatat că una dintre cele mai apreciate pensiuni din Republica Moldova , incarcată de peisaje nemaipomenit de frumoase, unde atmosfera familiara domneşte, iar bucatele tradiţionale moldoveneşti sunt gătite după reţete din străbuni se află chir sub nasul meu.

Hanul lui Vasile este amplasat indeal la numai 3 km de oraşul Chişinau în satul Tohatin pe drumulprincipal ce duce spre staţiunea Vadul lui Voda.

Cîndva aici nu erau decît păşuni, astăzi însă putem admira o pensiune cum nu-i alta, cu o grădină bine amenajată, de o frumuseţe pură, aproape ireală.
Pitorescul Lacului din grădină, este una din atracţiile principale ale hanului, aici vin cei care vor să şi petreacă cîteva zile departe de tumultul oraşului, într-un cadru natural neobişnuit, chiar şi acum pe timp de toamna, aici natura nu încetează să fascineze prin coloritul său.

La fel de impresionată am fost atunci cînd am intrat în una din salile hanului destinate ceremoniilor. Atît de specială, în stil tradţional molovenesc pentru o nuntă ca pe timpuri.

CÎt despre bucate, aici fiecare moft iţi poate fi îndeplinit, trebuie doar să spui ce iţi doreşti, proprietarii hanului cu siguranţă v-or fi alaturi de dorinţele tale şi credeţimă nu v-or lăsa loc de mai bine. Eu am vazut doar cîteva poze şi deja mi-a lăsat gura apă.

La fel de frumos este şi în crama restaorantului, acolo şemineul este cel care îi adună pe toţi in jurul său.

Şi dacă cumva vă reţineţi la Hanul lui Vasile, vă sunt puse la dispoziţie de la casuţe din lemn pîna la vip camere de hotel unde o să vă simţiţi ca acasă.

Dacă ai paşit pragul hanului fii sigur că te mai întorci şi nu o data, o spun din propria experienţă, pentru că aici gaseşti tot de ce ai nevoie pentru aţi petrece timpul liber frumos .

tel/fax: (+37322) 38 79 85,
tel: (+37322) 38 79 77,
gsm: (+37369) 173 730,
e-mail: hanul_lui_vasile@mail.ru

11 noiembrie şi FESTIVALUL CARTOFULUI

Duminică, pe 11 noiembrie m-am trezit cu noatea în cap,pe la 5 ca să reuşesc să ajung la timp în Corjeuţi, nu cumva să înceapă festivalul fără mine.Şi ce credeţi? Filat oricum o ajuns înaitea mea şi sărbătoarea era deja în toi cînd am ajuns.

M-am grăbit să fac poze ca să mă împart cu voi şi pînă la urmă am rămas doar cu pozele. Oaspeţii au golit farfuriile în doar cîteva minute. La cît de bine arătau bucatele mmmmm, dacă erau şi la fel de gustoase nu-i de mirare.

Totuşi am reuşit eu să ciugulesc din bucatele alese şi poate n-o să fiu deloc originală, dacă o să vă spun că cel mai mult mi-au placut bobinele din pîine umplute cu cartofi şi usturoi mmmm atît de simplu ,DAR ATÎT DE GUSTOS. M-a servit Livia Cojuhari, un meşter popular cu mîini de aur, care pur şi simplu m-a lăsat fără cuvinte cînd mi-a spus că atît reţetele bucatelor cît şi arta împretitului le-a furat de la bunica ei. „Nu am învăţat, dar am furat, sînt două lucruri diferite” – menţionează doamna Cojuhari. ACUM INŢELEG DE CE UNELE LUCRURI NU MERG AŞA CUM AŞ FI VRUT, TREBUIE SĂ MAI IES ŞI EU LA FURAT DIN CÎND ÎN CÎND 🙂

Cît despre muzică şi voie bună, acestea au domnit pe întreg parcursul festivalului. Ansamblul de dansuri populare „Moştenitorii” din oraşul Rîscani au fost cei care au adunat cele mai multe aplauze. Cuvintele de laudă au fost şi pentru Ansamblul de dansuri populare „Veselia” din Chişinău.

A evoluat şi Formaţia „Dinastia” din satul Larga,ei mi-au adus aminte de copilarie, pe cînd mergeam la hora satului cu bunica.

Şi unde mai pui că festivalul a avut loc pe malul unui lac de o frumuseţe nemaiîntîlnită. Am facut o TONĂ de poze, m-am simţit grozav şi nu-mi pare rău deloc că am parcurs atîţea kilometri pentru ai fi alături de ziua lui 🙂 DOMNULE CARTOF SĂ ŞTIŢI CĂ O SĂ MĂ BUCUR ENORM DACĂ ŞI ANUL VIITOR VOI FI INVITATA DUMNEAVOASTRĂ 🙂

VREI SA CALATORESTI?

CU MINE PRIN LUMEA MARE 🙂

Da iar calatoresc si iar va iau cu mine 🙂 Nouă emisiune despre cele mai frumoase destinații de vacanță din țară și de peste hotare v-a fi difuzată în fiecare zi de duminică, la ora 11:15, la urmatoarele posturi tv : Euro TV Chișinău și la Nașul TV din România.
Lunar veti putea urmări 3 săptămîni la rînd, emisiuni despre obiectivele turistice din Republica Moldova și în cea de a patra săptămînă a lunii vom trece hotarele călătorind dincolo de această țărișoară mică și frumoasă. Este vorba doar de primul sezon.Începem cu începutul, dar surprizele se vor ține
lanț” v-a promit. De la satele moldovenești pînă la adevărate metropole, de la pensiuni turistice pînă la hotele de lux, de la hora pînă la cele mai diferite și impresionante tradiții pe care le-ai văzut vreodată. Toate într-o singură emisiune pe care o dedic telespectatorilor mei fideli caci pe parcursul ultimelor luni am avut placuta surpriză de a primi un numar impresionant de sugestii din partea voastra cum ar fi să realizez o noua emisiune și ce ar trebui să fac mai departe. Va multumesc mult pentru că sînteti în continuare alaturi de mine și promit să țin cont de toate ce mi-ati spus .
FAC ASTA PENTRU A CISTIGA RESPECTUL OAMENILOR PE CARE II RESPECT, DAR SI PENTRU CA ASTA STIU CEL MAI BINE SA FAC…Timp de mai bine de 2 ani am realizat emisiunea „Asfalt de Moldova” la JurnalTV, o emisiune despre cele mai frumoase locuri din tara, iar anul trecut am fost premiată la Gala „10 jurnalişti ai anului ” ca cel mai bun reporter de televiziune al anului 2011 AM FOT APRECIATA în special, pentru reportajele realizate în provincie. SI NU DOAR PENTRU ASTA NU VOI UITA NICIODATA DE UNDE AM PORNIT…

Nor de etichete