Viaţa în culori.

Archive for martie, 2013

Stare

Tehnici de a învinge, cu Olga Nicolenco, expert naţional în gender, comunicare şi strategii electorale.

Deşi călătoresc foarte mult,ori dacă nu călătoresc mă pregtesc să o fac, pentru ca să vă aduc la ecrane cele mai frumoase locuri din LUMEA MARE. Uite că nu-mi permit să lipsesc de la astfel de cursuri. Recunosc că pînă şi titlul m-a facut să aştept cu nerăbdăre ziua în care trebuia să aflu marele secret al învingătorilor.
Încă de la începutul cursului am fost întrebată care ar fi aşteptările mele. Dat fiind faptul că atît în viaţa mea profesională cît şi cea personală, de multe ori am învins, dar şi am fost învinsă dacă nu de către cineva atunci cel puţin de către sentimente şi emoţii, eram acolo pentru a afla acele şeretlicuri cu ajutorul carora aş fi devenit de neînvins.

Deci tot ce spunea OLGA NICOLENCO avea SENS. De nu mă mai saturam să o ascult, eram atît de concentrată încît dacă te uitai atent la mine îţi părea că sînt zombată 🙂 Mi-ar fi plăcut să fi avut la facultate mai mulţi profesori aşa ca ea sau măcar unul.
Si dacă nu găseşti un drum pe unde să o apuci Olga Nicolenco te îndrumă sa faci unu nou.Şi aici ar fi bine să ţii cont de fraza ” Mai întîi contactele şi apoi contractele 🙂 şi încă una bună: Cică dacă apare cineva care vrea să mute munţii din loc, neapărat mai apare cineva care îl v-a urma pentru ai suci gîtul- adevăr curat! o zic din propria experienenţă (acum vă imaginaţi cît de mult mă încurajau cuvintele ei?).
Şi dacă cineva se întrece cu tine, dăi voie să alerge ca prostu nicăieri.Tu tre să fii azi mai bun decît ieri, nicidecum mai bun decît alţii..Trebuie să îţi planifici totul foarte clar si să te motivezi. Prezenţa unei motivaţii veritabile, scurtează drumul pînă la scop de două ori.
Din nefericire sau poate din fericire tot de la ea am aflat ca succesul oricărui discurs ţine în proporţie de 5 la sută de cuvinte şi 95 la sută de limbajul trupului.UUUUUJJASSSSS! 24 de ani am vorbit cu gura şi acum tre să mă învăţ să vorbesc prin semne?:))
Au fost şi momente care mi-au plăcut mai puţin, dar despre ele nu vă spun şi nu vă spun pentru ca Olga Nicolenco are destul de multe calităţi pentru a putea fi şterse acele minusuri cu buretele.Iar PENTRU fraza: „MUNCA MEA PRIN DUMNEAVOASTRĂ SPER SĂ ASIGURE SUCCESUL TĂRII MELE” merită tot respectul.

Cursul s-a încheiat cu o horă moldovenească, vă imaginaţi 30 de cursanţi dansînd în sala de curs:) ÎMI PARE NESPUS DE RĂU CĂ NU AM FĂCUT POZE

Reclame
Legătură

8 Martie în Trinca, Edineț

Călătoria mea prin Republica Moldova continuă dintr-un sat în altul. Nici măcar de sărbători nu pot sta locului, 8 Martie l-am sărbătorit în Trinca Edinitului. În această zi, la casa de cultură din sat primaria localităţii a organizat o festivitate gradioasă consacrată femeilor şi nu numai. Se pare că a devenit deja o tradiţie ca în fiecare an anume în ziua de 8 Martie să se adune întreg satul, pentru a-şi spune cuvinte frumoase şi pentru a se bucura împreună de succesele obţinute. De cu zi în Trinca era forfotă mare, tot veneau maşini pline cu daruri de aveai impresia ca Moş Crăciun se mută cu traiul. Am rămas impresionată cînd am văzut cu cîtă dragoste şi dăruire de sine se pregăteau sătenii de această sărbătoare.

getImage

Soroca învăluită în mister

soroca.Still009

Soroca este un oraș din nord-estul Republicii Moldova, situat pe malul drept al râului Nistru, la 160 km de capitala Țării Chișinău. Avînd o istorie
bogată orașul Soroca trezește curiozitatea turiștilor din întreaga lume. Am auzit multe lucruri frumoase despre acest oraș. În aceasta saptamînă am decis să merg și eu în Soroca tocmai pentru a mă convinge că cele spuse nu sînt doar cuvinte de lauda pentru a ademeni turiștii ci adevaruri transmise de la un om la om.
Ghidul nostru a fost Tatiana Păunescu proprietara unei agenții de turism din orașul Soroca. Am mers mai întii la Lumînarea Recunoștinței. Un momument arhitectural unic in Moldova.

soroca.Still029

Treptele, multe la număr nu m-au speriat și asta pentru că nu mai fusesem în Soroca și eram curioasă să văd acea priveliște pitorească de nedescris pe care o poți admira doar dacă ajungi sus și totodată vroiam să aflu mai multe despre Lumînarea Recunoștinței , aceasta fiind unul dintre simbolurile orașului.

soroca.Still004

Tatiana nu este baștinșă din Soroca, dar spune ea a îndragit orașul imediat ce a poposit pe această fîșie de pamînt, mai mult decît atît consideră că turismul este o șansă pentru Republica Moldova și ar trebui să-i acordăm mult mai multă atenție.

soroca.Still002

Cît despre Lumînarea Recunoștinței, aceasta are aproximativ 29 de metri înălțime și a fost consacrata tuturor monumentelor culturii moldave ce au fost distruse.

soroca.Still001

Interiorul acesteia este împînzit cu icoane, iar noaptea lumina acesteia străbate pîna în Otaci și Camenca. După ce am admirat Lumînarea Recunoștinței ne-am
îndreptat spre locul de unde orașul se vede ca în palmă și acolo cuvintele erau de prisos.

soroca.Still005

Nu departe de luminarea recunostintei in padurea din apropiere este un loc facator de minuni, nu auzisem de el pina atunci asa ca am decis neaparat sa mergem intr acolo.Tatiana ne-a povestit cum ca o creștină a văzut-o aici pe MAICA DOMNULUI, și tot atunci ruginduse la ea s-a vindecat.

soroca.Still008

soroca.Still007

E uimitor cît de multe locuri frumoase și pline de mister sunt în Soroca. Ne–am grabit să vizităm cetatea deși eram tentați să pornim în căutarea creștinei despre care ne-a povestit Tatiana, ne-am dat însă bine seama că aveam prea puțin timp la dispoziție pentru a ne aventura și am renunțat.

soroca.Still005

soroca.Still002

La cetate ne aștepta un alt ghid, domnul Bulat, nimeni nu știe mai bine decât el istoria acestei fortificații. Pînă în 2014 cetatea v-a fi în totalitate renovată, neapărat voi veni să văd aceste schimbări pîna atunci sînt curioasă să aflu unde se poate mînca gustos în Soroca, pentru că se facuse amiaza și imi era foame deja.Tatiana Păunescu a ales să luăm prînzul în restaurantul cetatea veche .Restaurantul are și o sală mai spațioasă cu o capacitate predestinată ceremoniilor.

soroca.Still010

soroca.Still006

soroca.Still007

soroca.Still008

Pentru cei care iși doresc ceva mai mult decît mîncarea dar și anturajul tradițional moldovenesc puteți merge la restaurantul Golden River. Acolo atmosfera este una cu totul și cu totul deosebită, un tandem al culorii și rafinamentului.In restaurant nu se fumeaza iar bucatele ce se pregatesc aici sunt cartea de vizită a localului. Restaurantul este împarțit în 2 zone una clasică și alta relaxantă. Localul este ideal pentru banchete și ceremonii, personal dacă as locui în Soroca cu sigurană aș trece poate prea des pe aici.

soroca.Still011

soroca.Still012

soroca.Still013

Și ca să vă surprind și mai mult vă pot spune că o dată ce ai intrat în Soroca poți intra și pentru a doua oara nepărăsind orașul, nu vă zăpăcesc vă spun că este vorba despre restaorantul ce i poartă numele. Inga Spoiala, proprietara restaurantului a călătorit destul de mult, acum implementează în restaurantul său tot ce a văzut și i-a plăcut în restaurantele din străinătate.Bucataria europeana aici ca la ea acasă.

soroca.Still009

soroca.Still014

soroca.Still015

Sînteți curioși să vedeți cum sărbătoresc cei din Soroca, va spun eu, oameni mai veseli nu exista, m-am convins atunci cînd am intrat în Restaurantul Primăvara, unde avea loc o cumătrie . Restaurantul Primăvara este și cel mai mare restaurant din orașul Soroca.

soroca.Still010

soroca.Still017

Restaurantul Primavara este afacerea familiei Tomac din Soroca. Un exemplu demn de urmat.Spun asta pentru că am ramas uimită pînă și de arhitectura localului unde la fel au lucrat cot la cot băbații din familia Tomac.

soroca.Still018

soroca.Still012

Dacă spre sfîrșit de zi ați obosit așa cum ne-am simțit și noi, după ce am cutreierat Soroca, aflați că puteți ramîne peste noapteîn Vila de la Nord unde prețurile sunt mai mici decît mi-am putut imiagina. Numai 150 lei pentru o cameră.

soroca.Still020

Sper ca v-am intrigat, Soroca merită a fi vizitată, n-am reușit să vă arăt absolut toată Soroca, spre exemplu nu am fost să vedeam dealul țiganilor sau muzeul din oraș, dar vă promit să mai realizez cîteva emisiuni în Soroca pentru că avem cu ce ne mîndri.

soroca.Still013

duminica ora 11:15; reluare joi – 18:30 EUROTV Chisinau
simbata ora 15:30 NasulTV Romania

Nor de etichete