Viaţa în culori.

Archive for iunie, 2013

Pictată de Vasile Dohotaru

Marele pictor Vasile Dohotaru m-a văzut cam așa 🙂 Îți mulțumesc maestre pentru acest cadou minunat și îți doresc sa ai parte doar de zile colorate, așa cum sînt lucrările ce îți aparțin.

1005404_585514744826543_1251499662_n

Reclame

Orașul ascuns

Pentru că am primit mai multe mesaje pe rețelele de socializare cu tot felul de întrebări despre Catacombele din Paris, am decis să scriu mai multe detalii despre vizita mea. Totuși reportajul pe care il voi realiza nu se compara cu nici un articol așa că dragii mei puțină răbdare. Mă bucur că blogul meu a devenit în timp o sursă de informație pentru voi. De fapt asta îmi doream eu să fiu alături de voi nu doar prin emisiuni televizate ci prin acest blog unde nimeni nu-mi interzice să scriu despre cei care se merită și despre cea ce se merită. Și acum despre catacombe 🙂

IMG_2172

“Cea ce este ascuns, mereu este la mare cautare”

Cunoscut şi sub numele de Oraşul Luminilor, Parisul are şi o parte întunecată . Puțini știu că sub capitala Franței exista un oraș subteran macabru.
Pînă în secolul 18, francezii obișnuiau să își îngroape morții în cimitire, însă cum Parisul se afla pe atunci într-o continuă dezvoltare, foarte curînd cimitirele au început să fie neîncăpătoare, devenind un focar de infecţie pentru toţi locuitorii din apropiere. După mai multe plângeri, Consiliul de Stat a decis, în 1785, închiderea şi evacuarea cimitirelor. Astfel, osemintele a milioane de parizieni au fost trasferate în catacombele subterane.

IMG_2166

IMG_2192
Catacombele se întind pe o lungime de 320 km, cea mai mare parte a acestora nu sunt deschise publicului, ceea ce face ilegala explorarea subterană nesupravegheată. O intrare legală în tuneluri este situată în Piața Denfert-Rochereau din arondismentul 14 din Paris, în apropierea cartierului Montparnasse. Doar că eu nu vă recomand să riscați, pentru că cei prinși fără autorizație, primesc amenzi usturătoare din partea politiei. Și apoi taxa pentru intrare nu mai este chiar așa de mare, doar 8 euro și după mine chiar se merită.
Eu am cutrierat catacombele timp de o ora și jumatate și tot nu am reușit să îmi potolesc curiozitatea. Am vrut să aflu cum se simt cei care muncesc aici în subterană, cei care stau de veghe în beznă asupra acestor oseminte 12 ore. Brrrrr!
Stiu că în timp ce făceam poze s-a apropiat un gardian și îmi zice :”NU FACETI POZE CU BLITZ CA ÎI DERANJAȚI !” M-am facut cît o pungă… Pe cine deranjez? Și de unde știe el că îi deranjez ori ba? Și apoi din toate blitzurile anume pe mine m-a ales… Straniu!
Nu m-a lăsat sa-l întreb prea multe , mi-a spus doar că acesta este imperiul morților , unde se vrea liniște, iar oamenii trebuie sa se oprească încă la intrare.
Pînă astăzi mă întreb dacă a spus asta pentru că nu mai are ochi să vadă atîțea turiști curioși , ori pentru că avuse vre-un dialog cu vre-o fantomă. Părea totuși speriat , dar asta nu m-a oprit să descoper în continuare misterul acelor galerii subterane.

getImage (10)

IMG_2181

Vreau să menționez însă că dacă nu vă impresionează priveliștile groaznice, cu siguranță veți dori să ieșiți cît mai repede din pricina temperaturii constante, de 10 grade C. Este destul de rece, și mai picură apa pe ici pe colo și e și liniște mortală. Deci este destul de înfricoșător locul.
Am aflat și alte curiozități despre aceste subterane, spre exemplu, la sfîrișitul anilor 1800, au fost folosite ca săli de concerte. Ele au mai fost folosite și de către membri Rezistentei Franceze din al II-lea război mondial, pentru a se ascunde de armata germană. Germanii, la rîndu-le, au folosit o porțiune din rețeaua de tuneluri ca și buncher, în timpul aceluiași război.
Subteranele au fost renovate între 2007 si 2008, pentru a le face mai accesibile și mai sigure pentru turiști.

getImage (9)
Astăzi acestea pot fi vizitate de marți pînă duminică între orele 10:00 – 17:00.
Adresa: 1 av Colonel Henri Roi-Tanguy 14e
Telefon: 01.43.22.47.63

Nor de etichete